Revista Gând Românesc

DESPRE  REVISTA ,, GÂND ROMÂNESC «

Revista ,, Gând Românesc » a apărut pentru prima dată în anul 1933 la Cluj, graţie marelui om de cultură, Prof, Univ. Dr. Ion Chinezu. NU insistăm asupra importanţei revistei în viaţa culturală a ţării din perioada interbelică fiindcă ea este cunoscută.

În anul 1990, scriitorul Virgil Şerbu Cisteianu, readuce în actualitate revista, dar din lipsa de fonduri, nu apar decât 4 numere. După 17 ani, în anul 2007, acelaşi scriitor providencial, cum îl numeşte Prof, Univ. Dr. Vasile Fanache şi un numai, reînfiinţează seria nouă a  revistei tot la Alba Iulia, înregistrând-o la biblioteca Naţională a Romîniei. La început revista a apărut bilunar, apon lunar până în anul 2012 când a apărut trimestrial din lipsa de fonturi şi gratie aceluiași scriitor care s-a sacrificat pentru ca revista  să apară în continuare. Din acest an, 2013 revista va încerca din nou, dacă va avea susţinere financiară, să reapară lunar.

Scopul revistei a fost şi continuă să fie acela de promovare în paginile sale a valorilor culturii noastre naţionale şi universale. O atenţie specială fiind îndreptată spre provincia românească Basarabia

În jurul revistei, am reuşit să strâng foarte mulţi colaboratori de primă mărime: academicieni precum Eugen Simion, Petru Soltan, Nicolae Dabija, Mihai Cimpoi, Gheorghe Păun, profesorii universitari, conferenţiari, lectorii universitari, scriitorii Dumitru Micu, Mircea Popa, Mircea Vaida-Voevod, Vistian Goia, Vasile Frăţilă, Anca Sârghie, Diana Câmpan, Jacob Mârza, Cornel Tatai-Baltă. Ion Buzaşi,.Mioara Bud, Claudia Mucura, Nicolae Stoie, George Baciu, Victor Făt, Ironim Muntean, Sonia Elvireanu, Maria Vaida, Terezia Filip, Teresia Bolchiş-TătaruVladimir Udrescu, Petre Bucinschi, Paula Romanescu, Gheorghe Florescu, Elena M. Cîmpan, Avram Cristea, Ion Itu, Ioan Popa, Alexandru Jurcan, Ion. C. Hiru, Liviu Ioan Stoiciu, etc. împart spaţiul revistei cu mai tinerii: Menuţ Maximinian, Maria Rodean, Silviu Mihăilă, Luminiţa Cebotari, Nadia Vesa, Nicolae Crepcea, Crina Pintea, Florina Maria Băcilă, Maria Vâtcă, Ciprian Iulian Şoptică, Radu Chialda, ş.a.; paginile revistei au găzduit scrieri ale românilor din afara graniţelor ţării precum: Flavia Cosma şi Diana Manole, Canada, Diaconescu-Larson, S.U.A, Dan Lake şi Florenţa Marinescu, Australia, a scriitorilor români di Voivodina Serbia.

De asemenea revista noastră a publicat şi publică constant pagini întregi  din operele scriitorilor Basarabeni; Traian Vasilcău, Galina Furdui, Marcela Mardare, Nicolae Dabija, Victoria Covalciuc, Oxana Cărlan, Nicoleta Nicolau, Mihaela Găbuja, Nicolae Fabian, Ana bantoş, Timofei Roşca, Andrei Roşca, Victoria Fonari, Zina Bivol. Mihai Cimpoi, Dorina Cazac,

Nu putem trece cu vederea nici numeroasele colaborări ale unor scriitori  din străinătate. Mario Vargas, deţinătorulu Premiului Nobel pentru literatură din Peru, acad. Paulo Monti din Brazilia, poetul Luis Raul Calvo din Argentina, poeta Gloria Mindok din Statele Unite ale Americii, poetul Huh Dae Tong, din Canada, Vanghea Mihanj-Steryu –Macedonia, Joe Mari Gago, Spania, Mariano Baffi-Roma, Marzio Marognolli-Verona, Italia şi existând reale posibilităţi ca în viitor, datorită relaţiilor statornicite între directorul general al revistei şi prestigioşi oameni de cultură din ţările europene, aceste realaţii să se extindă .

Revista a lansat multe tinere talente în literatura romînească, unele dintre ele impunându-se şi obţinând premii importante la concursuri sau acordate de Academia Romănă, Uniunea scriitorilor sau alte prestigioase instituţii de cultură naționale şi inrernaționale.

Mai sunt multe lucruri de spus despre preocupările revistei noastre. Mă rezum doar la aceste aspecte.

Un gând despre „Revista Gând Românesc

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s